Ministerul de Externe din Rusia a avertizat vineri Finlanda că orice încercare de aderare la NATO ar avea ”repercusiuni politice şi militare”, relatează CNBC.

Mesajul a fost transmis pe Twitter și este o ameninţare directă la statul nordic, care a rămas neutru de peste un secol. Acesta vine după ce, vineri, Finlanda şi Suedia s-au alăturat discuţiilor tuturor şefilor de stat ai statelor membre ale NATO. ”Finlanda nu se confruntă în prezent cu o ameninţare militară imediată, dar acum este clar că dezbaterea privind aderarea la NATO în Finlanda se va schimba”, a spus joi premierul finlandez Sanna Marin, potrivit YLE News.

Atacul asupra Ucrainei a făcut ca mai multe ţări din Europa să-şi regândească deciziile de a nu adera la NATO. ”Considerăm că angajamentul guvernului finlandez pentru o politică nealiniată militar este un factor important pentru asigurarea stabilităţii şi securităţii în nordul Europei. Intrarea Finlandei în NATO ar avea repercusiuni politice şi militare serioase”, a scris în replică ministerul rus, pe pagina de Twitter. Reconsiderearea poziției unor țări a venit în condițiile în care invazia a fost determinată inclusiv de teama preşedintelui rus Vladimir Putin că Ucraina va adera la NATO.