Viceprimarul Florin Birta a susținut azi, 11 noiembrie, o conferință de presă privind principalele măsuri luate de Primăria Oradea pentru îmbunătățirea traficului în zona centrală, care este afectată de lucrări importante.

Una dintre cele mai complexe lucrări care îngreunează foarte mult circulația în zona centrală este realizarea Pasajul Magheru și reorganizarea Podului Dacia la trei benzi de circulație.

Din 15 noiembrie va fi oprită circulația tramvaielor pe B-dul Magheru

Din data de 15 noiembrie se va opri circulația tramnvaielor în zonă, în vederea pregătirii terenului pentru forajele necesare construirii Pasajului Magheru, cu mențiunea că aceste tramvaie vor fi înlocuite cu autobuze. Măsura se explică prin faptul că lucrările impun coborârea cablurilor de susținere a liniei de contact, iar calea de rulare a tramvaiului trebuie ridicată atât de pe pod, cât și din zona intersecției unde vor avea loc forajele.

Din data de 18 noiembrie va începe efectiv forarea celor 374 de piloți. Se va începe din zona Aleea Ștrandului și vor fi necesare cca 2 luni de zile până se vor fora toți acești piloți, estimându-se  că undeva spre finalul lunii ianuarie acești piloți să fie turnați.

Viceprimarul Florin Birta a precizat: „E bine că se va putea lucra și pe timp de iarnă, pentru că betonul trebuie turnat în pământ la cca – 22 metri, iar acest lucru nu este afectat de temperaturi. Efectuarea lucrărilor a mai impus câteva măsuri. Astfel, mâine 12 noiembrie, între orele 8:00 – 22:00  va avea loc o oprire a apei în zona respectivă, pentru că există o conductă magistrală de apă care trece dinspre Aleea Ștrandului pe sub B-dul Magheru în Parcul Traian și care era poziționată exact pe amplasamentul viitorului pasaj. Această conductă a fost deviată cu câțiva metri pentru a ieși din perimetrul acestui amplasament, iar mâine va avea loc intercalarea acestei conducte. Ne cerem scuze față de cetățenii care mâine vor fi afectați, dar toate acestea sunt necesare pentru a putea începe efectiv lucrările la Pasajul Magheru”.

Un nou sens giratoriu în capătul străzii George Enescu

Începând cu data de 15 noiembrie, când vor fi oprite și tramvaiele, în capătul str. George Enescu la intersecție cu B-dul Magheru se va înființa un sens giratoriu, sens care a mai fost adus în discuție și când str. George Enescu trebuia să devină stradă cu două sensuri.

Circulația auto pe Podul Dacia se va restricționa la o bandă pe sens

Din 25 noiembrie se va finaliza cea de-a treia bandă a Podului Dacia, bandă la care se lucrează în acest moment atât pe partea dreaptă, cât și pe partea stângă. De la această dată, circulația auto pe Podul Dacia se va restricționa doar la o bandă pe sens, adică la banda 3, care până atunci va fi finalizată.

După aceea, mijlocul podului inclusiv liniile de tramvai vor intra și ele în reabilitare, la fel ca cele două benzi la care se lucrează acum.

Modificarea orarului școlilor afectate de lucrările din Parcul Traian

Viceprimarul Florin Birta a explicat măsura modificării orarului școlilor afectate de lucrările din Parcul Traian: „Pentru că toate acestea vor genera o aglomerație semnificativă pe Podul Dacia, am avut săptămâna trecută întâlniri cu Poliția Rutieră, Inspectoratul Școlar, cu conducerea Școlii Gimnaziale Oltea Doamna, care are 36 de clase în clădirea din Parcul Traian și cu conducerea Liceului Greco-Catolic, care are 11 clase în clădirea din Parcul Traian, împreună cu care am decis luarea mai multor măsuri. Prin urmare, din data de 25 noiembrie, pentru a evita aglomerația în zona respectivă, începând cu 7:30, programul celor două școli va fi decalat astfel: cursurile la Liceul Greco-Catolic vor începe de la ora 8:30, iar cursurile la Școala Gimnazială Oltea Doamna vor începe de la ora 9:00. Decalând acest program, considerăm că circulația va fi mult îmbunătățită mai ales în intervalul orar 7.30-8:00, când de obicei este cel mai aglomerat trafic în Parcul Traian.”

S-a făcut și o estimare a numărului de mașini care vin să lase copiii la cele doua școli. La Școala Oltea Doamna în clasele primare sunt cca 600 de copii și zilnic, prin urmare, peste 300 de mașini vin în zonă, iar la corpul de clădire al Liceului Greco-Catolic sunt 300 de copii și astfel peste 100 de mașini circulă zilnic pentru a aduce sau a lua copii de la școală.

De asemenea, urmează ca săptămâna aceasta să aibă loc o întâlnire cu conducerea școlilor de șoferi din Oradea pentru a stabili ca, până în ora 9:00, mașinile „Școală” să nu mai tranziteze zonele aglomerate din cauza lucrărilor.

Tot în cursul acestei săptâmâni, viceprimarul Florin Birta va avea o întâlnire cu conducerea RER Ecologic pentru a stabili împreună ca mașinile care colectează deșeurile din oraș să evite între orele 7:30 – 8:30 zone precum Parcul Traian, B-dul Magheru sau alte zone afectate de lucrări.

În încheiere, viceprimarul Florin Birta a spus: „Ne cerem scuze tuturor celor care vor fi afectați de aceste decizii. Cu siguranță, copiii vor fi fericiți că vor începe orele mai târziu, dar o parte din părinți vor fi afectați, pentu că probabil  încep programul de muncă la ora 8:00, de aceea facem un apel către angajatorii din mediul privat și din mediul public,  să aibă înțelegere în perioada următoare față de flexibilitatea programului părinților care au copiii la cele două școli afectate. Această măsură se va menține până în luna iunie 2020.  Primul semestru școlar este aprope de final, deci cel mai afectat va fi cel de-al doilea semestru. Mulțumim tuturor pentru înțelegere!”