Suntem în apropierea minivacanţei prilejuite de Ziua Naţională a României, sens în care conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a dispus măsuri suplimentare de adaptare atât a misiunilor, cât şi a resurselor umane şi materiale astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ în toate punctele deschise traficului internaţional.
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi acționează alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.
Pentru realizarea unui control fluent, în funcţie de dinamica traficului, vor fi luate măsuri pentru suplimentarea arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, inclusiv suplimentarea personalului. 

Menţionăm că, în prezent,  traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.
O situaţie specială se înregistrează la traficul pentru camioane în P.T.F. Galaţi- rutier, pe sensul de ieșire din țara, unde sunt timpi de așteptare crescuți urmare atât a numărului mare de camioane care tranzitează frontiera, cât și a unui blocaj între P.T.F.-urile dintre Republica Moldova și Ucraina, determinat şi de  desele întreruperi ale furnizării energiei electrice. 
Din punct de vedere al atribuțiilor poliției de frontieră au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ.
Astfel, timpul de efectuare a controlului, din punct de vedere al atribuţiilor instituţiei noastre este de maxim cinci minute.  
Reamintim, frontiera cu R. Moldova este graniţă externă a Uniunii Europene, iar la timpul necesar pentru efectuarea controlului de către polițiștii de frontieră asupra  camioanelor, se mai adaugă și cel necesar efectuării controlului celorlalte autorități( controlul mărfurilor și bunurilor, controlul mărfurilor comunitare;controlul produselor de origine animală, perisabile; cântărire, vignetă, controlul produselor vegetale.) 
Astfel, în cazul mijloacelor de transport marfă, se efectuează şi operaţiuni vamale, care includ printre altele şi controlul fizic sau verificarea aplicării sigiliului vamal etc.

 

Recomandări adresate participanţilor la traficul transfrontalier
        În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera națională în această perioadă  să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional, existente la graniţa de est, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt și să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate. 
De asemenea, reamintim participanţilor la trafic că pot consulta aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro, în care sunt actualizate valorile medii ale timpului de aşteptare la controlul de frontieră în funcţie de valorile de trafic prin punctele de trecere.