Marius Budăi – ministrul Muncii dă asigurări că până la data de 15 iulie toţi pensionarii cu venituri mici vor primi cei 700 de lei promişi de stat. În plus, autoritățile mai au de livrat o parte din cardurile sociale în valoare de 250 lei.

„Ajutorul de 700 de lei nu a ajuns încă la toți românii. Până la data de 15, toți cei care se încadrează vor primi banii pe card sau prin intermediul poștașului.

Pragul de 2000 de lei a fost o decizie luată de coaliţie, ghidându-ne după pensia medie din România”, a declarat ministrul Muncii, miercuri seara, la un post TV.

Ajutorul financiar de 700 de lei se acordă o singură dată, în luna iulie, acelor beneficiari ai căror venituri lunare cumulate sunt mai mici de 2.000 de lei.

Conform sursei citate, pentru acordarea acestui ajutor sunt luate în calcul unele categorii de venituri, respectiv: pensiile din sistemul public de pensii şi din sistemele neintegrate sistemului public de pensii, care se plătesc în luna iulie 2022, precum şi venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, care se plătesc în luna iulie 2022 prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.

Totodată, sunt luate în calcul veniturile din indemnizaţia socială pentru pensionari, veniturile din salarii şi asimilate salariilor, realizate în luna aprilie 2022.

Totodată, în cazul persoanelor care beneficiază de pensie de urmaş, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaş în parte.

Ajutorul financiar se acordă în cuantumul integral de 700 de lei, chiar dacă veniturile plătite în luna iulie sunt aferente unei fracţiuni din luna iulie 2022.

La stabilirea plafonului de 2.000 de lei nu se au în vedere eventualele sume reprezentând drepturi restante aferente unor perioade anterioare, care se plătesc în luna iulie.

Ajutorul financiar se acordă doar persoanelor îndreptăţite care au domiciliul în România, nu şi celor care au locul de şedere/reşedinţa obişnuită în străinătate.

Ajutorul financiar se suportă din bugetul de stat. De asemenea, ajutorul financiar nu intră în calculul contribuţiei băneşti individuale în vederea obţinerii unui bilet de tratament balnear şi nu este supus executării silite.

Sursa: Realitatea de Bucuresti