Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, este convins că România va fi acceptată în Spaţiul Schengen în luna decembrie.

„Sper și eu sunt ferm convins că pe 8 decembrie o să aderăm și la Spațiul Schengen. E total incorect. Nu cred că-și permite, indiferent ce stat european, în acest moment să refuze acest drept României și nu neapărat statului român, ci românilor, mai ales după implicarea lor extraordinară. (…) Peste o lună, România va fi acceptată în spaţiul Schengen”, a spus președintele PSD – Marcel Ciolacu, miercuri seară, la un post TV, potrivit Agerpres.

Liderul PSD a vorbit și despre posibila vină a clasei politice din România în întârzierea admiterii țării noastre în Spațiul Schengen.

„Poate noi toţi suntem de vină, nu toţi suntem de vină la fel, dar există o vină comună.

Poate această coaliţie, de stânga şi de dreapta, să aducă ţara într-o direcţie de normalitate şi de respect instituţional, fiecare să îşi vadă de atribuţiile pe care i le conferă Constituţia”, a explicat Ciolacu.

„Nu o să uit vreodată implicarea preşedintelui României în campaniile electorale sau implicarea către un anumit partid politic. Eu nu îmi doresc să se mai întâmple aşa ceva. Eu îmi doresc un preşedinte care să respecte Constituţia şi să înţeleagă rolul şi rostul pe care îl are”, a mai afirmat Marcel Ciolacu, lansând acuzații la adresa președintelui Klaus Iohannis, în urma atacurilor repetate din anii trecuți împotriva partidului pe care îl conduce.

Sursa: Realitatea Din PSD