Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale –  Compartimentul Urmăriri împreună cu polițiștii de ordine publică orădeni din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat, miercuri, pe raza municipiului Oradea, un bărbat de 45 de ani din municipiul Sighetu Marmației, județul Maramureș, urmărit național.

 

Potrivit IPJ Bihor, Tribunalul Maramureș a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la o pedeapsă de 6 ani, 9 luni și 10 zile de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune în forma instigării și punerea în circulație de valori străine falsificate în formă continuată.

Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.

 

Sursa: Realitatea de Bihor