Pompierii militari orădeni au intervenit luni după-amiaza pe strada Petru Rareș din municipiu pentru localizarea și lichidarea unui incendiu sesizat în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 16.45, incendiu care se manifestă parțial la acoperișul unei case și la izolația de pe fațada acesteia, precum și la acoperișul unei locuințe învecinate.

 

Potrivit ISU Bihor, echipajele de pompieri acționează cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, la fața locului fiind mobilizate două ambulanțe SMURD și un container tip Abroll.

O persoană care a suferit un atact de panică a fost asistată de echipajele SMURD prezente la fața locului.

„Pompierii militari au salvat din casa cuprinsă de flăcări o femeie și un câine. Femeia care a suferit arsuri la nivelul mâinilor și a feței, a fost asistată medical de echipajele medicale prezente la fața locului și transportată la unitatea de primiri urgențe.

Flăcările au afectat aproximativ 50 mp din izolația de pe fațada casei, circa 10 mp din acoperiul locuinței și aproximativ 30 mp din acoperișul unei anexe învecinate. Incendiul a fost stins în jurul orei 17.30, pompierii reușind să împiedice propagarea acestuia la încăperile case și la întregul acoperiș, precum și la întreaga anexă învecinată”, a precizat Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.

Sursa: Realitatea de Bihor