Legea a fost reclamată la CCR de Înalta Curte de Casaţie și Justiție.

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură cu „Legea fugarilor” şi a stabilit că actul normativ este constituţional.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis Agerpres, judecătorii constituţionali au respins, în unanimitate, ca fiind neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate.

„În esenţă, Curtea a reţinut că legiuitorul, conform politicii sale penale, a adoptat o normă de incriminare a unei fapte asimilate celei de evadare, constând în sustragerea persoanei de la punerea în executare a mandatului de executare, prin trecerea a şapte zile de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus executarea pedepsei”, se precizează în comunicat.

Ce este „Legea fugarilor”?

Legea atacată de Înalta Curte de Casație și Justiție la Curtea Constituțională a României a fost adoptată de Camera Deputaţilor în 29 noiembrie 2023.

Aceasta prevede că persoanele condamnate definitiv care nu se prezintă în termen de şapte zile la Poliţie pentru a fi încarcerate vor fi considerate evadate şi riscă o pedeapsă între 6 luni şi 3 ani.

Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării.

Sorin Oprescu, Alina Bica, Mario Iorgulescu, Paul de România, Dragoş Săvulescu sunt doar câteva nume de pe lista persoanelor condamnate definitiv în România care au reuşit să plece din ţară pentru a scăpa de închisoare. Italia şi Grecia sunt ţările preferate de fugarii condamnaţi.