Klaus Iohannis a avut, astăzi, o întâlnire cu premierul Ludovic Orban și cu câțiva dintre miniștrii cheie ai Cabinetului, pe tema măsurilor necesare înainte de declanșarea Scenariului 4.

”Din păcate, azi avem aproape 2.000 de cazuri de infecții cu coronavirus. E foarte mult și trebuie împreună să ne străduim mai mult, mai bine. E nevoie să respectăm mai bine și mai mult indicațiile autorităților. Nu vă întâlniți cu alte persoane, dar dacă e obligatoriu să vă întâlniși, evitați contactul fizic, stați la distanță unii de alții.

Cei mai vulnerabili sunt persoanele peste 65 de ani. Autoritățile și-au făcut treaba. Există norme în vigoare, depinde de noi să le respectăm.

Haideți să îi protejăm pe cei peste 65 de ani, pe pensionarii noștri. S-a stabilit ca în intervalul 11-13 cei peste 65 de ani să poată ieși pentru aprovizionare, haideți să îi lăsăm pe ei. Noi avem tot restul zilei la dispoziție să facem aprovizionarea.

Am discutat cu premierul și ceilalți miniștri despre materiale de protecție. E o problemă reală în toată lumea. Am început să identificăm producători români. Primele rezultate nu au întârziat să apară. Deja există producători care s-au reprofilat și vor produce măști, halate de protecție, alții ventilatoare pentru secțiile de urgență.

Fiți pro-activi, veniți cu idei către guvernanți, pentru că vrem să promovăm produse românești, avem nevoie de aceste materiale. Repet: haideți să respectăm normele stabilite de autorități”, a declarat președintele Klaus Iohannis, luni.

La întâlnire au participat prim-ministrul României, Ludovic Orban, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, și ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode.

Întâlnirea oficialilor vine în contextul epidemiei de coronavirus, care duce țara noastră aproape de a intra în Scenariul 4. În acest sens, autoritățile au emis o nouă Ordonanță Militară, prin care sunt prevăzute noi restricții în rândul populației.

La întâlnirea de la Cotroceni, printre discuții, s-a făcut vorbire și despre anumite măsuri economice pe care guvernanții le pregătesc pentru cei afectați de criza coronavirus.