Instituția prefectului județului Bihor a prezentat în cursul zilei de ieri, 27 august primele poze cu monumentul după tragicul incident de sâmbătă seara. În ultimele zile am putut observa cum instituțiile, cetățenii și firmele din Oradea se unesc să refacă Palatul Episcopal Greco-Catolic afectat de incendiu.
 
 
 
În același mesaj prefectura aprecia mobilizarea cetățenilor și a firmelor care deja și-au manifestat intenția de a contribui cu donații pentru refacerea palatului: „ținem să menționăm că este încurajatoare generozitatea orădenilor care se reunesc în aceste momente pentru a-i ajuta pe cei afectați de acest eveniment tragic, prin campania de strângere de fonduri la care vom adera și noi și unde vom invita de asemenea toate instituțiile deconcentrate pe care le coordonăm să se implice. Facem apel de asemenea la cetățenii municipiului Oradea și nu numai, să se implice financiar, atât cât pot, în acest act de normalitate, fiind datoria noastră a tuturor să ne asigurăm că acest monument de care eram cu toții atașați va renaște și străluci din nou în Piața Unirii.”
 
Printr-o postare pe pagina de Facebook, cafeneaua The Dripper a fost printre primele firme din Oradea care s-a angajat să doneze parte din profituri: „Pentru a veni în sprijinul Primăriei Oradea și Episcopiei Greco-Catolice, 20% din încasările noastre de săptămâna viitoare vor fi donate pentru refacerea sediului Episcopiei Greco-Catolice.”
 
De asemenea, Revista Gift of Beauty – prima revistă pentru copiii fashion din România – s-a angajat să direcționeze 20% din încasările revistei pentru această cauză: „SUNTEM UNIȚI! Revista Gift of Beauty susține refacerea uneia dintre bijuteriile Oradiei: Palatul Episcopal Greco-Catolic! Așadar, 20% din încasările revistei se donează spre acest caz.”
 
Episcopia Greco-Catolică a deschis un cont special pentru donații, la Banca Transilvania, transmițând de asemenea următorul mesaj: „Palatul este nostru, al tuturor, fapt pentru care foarte multă lume şi-a manifestat empatia şi dorinţa de a contribui la refacerea lui cât mai repede, fie prin donaţii, fie prin punerea la dispoziţie a serviciilor de specialitate pe care unii le pot oferi. Le suntem profund recunoscători tuturor şi îi asigurăm de aprecierea noastră şi de pomenirea în rugăciune! Dumnezeu va răsplăti.”
 
Aşadar, cei care vor să facă donaţii, au la dispoziţie următoarele conturi:
EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO-CATOLICĂ DE ORADEA
IBAN:
EURO – RO78BTRLEURCRT0463151401
RON – RO31BTRLRONCRT0463151401
USD – RO82BTRLUSDCRT0463151401
SWIFT: BTRLRO22
Banca Transilvania
Sucursala Oradea

 
Câteva poze transmise de Prefectura Bihor cu starea palatului în urma incediului: