Marți, 08 ianuarie 2019, în jurul orei 12.30, două echipaje de stingere și unul de prim ajutor calificat din cadrul Stației de Pompieri Săcueni au fost mobilizate
în localitatea Cadea, unde apelantul numărului unic 112 sesiza izbucnirea unui incendiu la o locuinţă.

Ajunși la locul producerii evenimentului, pompierii militari
au acţionat simultan pentru localizarea și lichidarea incendiului, ce se manifesta violent în bucătăria casei și pentru căutarea eventualelor victime aflate în locuința inundată, în întregime, cu fum.

Pagubele materiale înregistrate în urma incendiului au constat în corpuri de mobilier din încăperea afectată de flăcări, ferestre, uși și materiale textile.

Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, efectul termic generat de o sobă, lângă mijlocul de încălzire fiind amplasate materiale textile.

Din fericire, nu au existat persoane rănite.