În cursul zilei de sâmbătă, 02 octombrie, în jurul orei 11.30, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, echipajele de pompieri ale  Detașamentului 2 Oradea au fost alertate pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie din localitatea Cetariu.

În urma efectuării recunoașterii, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta la camera de zi, cu posibilitate de propagare la celelalte încăperi ale casei. Pompierii militari mobilizați la fața locului au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, reușind să localizeze și să lichideze focarele în aproximativ 30 de minute.

În urma incendiului, au ars cinci dulapuri, un laptop și haine.

Din fericire, nu au existat persoane rănite, iar echipajele de pompieri au împiedicat extinderea flăcărilor la celelalte camere.

Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată.

Sursa: Realitatea de Bihor