Primăria Oradea reamintește că, în perioada 03.01.2019 – 14.01.2019, se derulează acțiunea de închidere/deschidere an fiscal 2018/2019, motiv pentru care, în această perioadă activitatea de încasare va cuprinde doar taxele fără debit (exemplu: taxe timbru, avize şi autorizaţii de orice fel, amenzi de circulaţie și/sau parcare).

De asemenea, contribuabilii persoane fizice și juridice care doresc să achite obligații fiscale restante, datorate anterior anului curent, vor putea să efectueze plata numai prin virament bancar sau mandat poștal.

Declaraţiile fiscale privind clădirile şi terenurile tranzacționate vor fi preluate în Centrul de relații cu publicul, ghișeele 8 – 11 – persoane fizice și ghișeele 18 – 20 – persoane juridice, urmând a fi prelucrate în aplicația informatică după data de 15.01.2019.

Vizarea fişelor de înmatriculare auto se va realiza sub rezerva depunerii declaraţiilor pentru stabilirea taxei auto însoţită de documentele primare aferente.

Începând cu data de 15.01.2019, va fi reluată încasarea tuturor impozitelor şi taxelor datorate bugetului local, inclusiv impozitele pe clădiri, terenuri și autovehicule aferente anului 2019.

Plățile vor putea fi efectuate:

–  la casieria din Centrul de relații cu publicul, ghișeele 5-7 și 21-27

–  on-line:

o   prin secțiunea de Plăţi Online de pe site-ul Primăriei Oradea (www.oradea.ro)

o   prin intermediul www.ghiseul.ro

o   prin intermediul aplicației MobilePay (link Google Play)

– prin unităţile Direcţiei de Poştă, conform programului (orarului) fiecărei unităţi

– prin unităţile C.E.C, conform programului (orarului) fiecărei unităţi.

Precizare privind tranzacțiile derulate în cursul lunii decembrie 2018

Pentru a preîntâmpina aglomerația la ghișeele Primăriei vă informăm că tranzacțiile de vânzare cumpărare încheiate în luna decembrie 2018 se pot prezenta, în vederea înregistrării, în cursul lunii ianuarie 2019 și  se vor opera cu data tranzacției (data vânzării/cumpărării), iar vânzătorul nu va mai datora impozit pentru bunul înstrăinat în anul următor. Pentru aceste tranzacții, prezentate până la 31.01.2019, nu se vor aplica sancțiuni privind depunerea cu întârziere a declarațiilor.

Programul cu publicul

Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Oradea va asigura activitatea de lucru cu publicul începând cu data de 3 ianuarie 2019, potrivit următorului orar:

– luni – joi: 7:30 – 18:00

– vineri : 7:30 – 15:30