În prima parte a acestui an, Primăria Oradea a organizat un concurs pentru monumente de for public având ca obiectiv achiziția de servicii de proiectare și realizare „ANSAMBLU STATUAR PODUL CENTENARULUI ORADEA”.

Concursul a fost câștigat de sculptorul Horia Sabău.

Contractul de prestări servicii între Municipiul Oradea și sculptorul Horia Sabău a fost semnat la data de 3 iulie 2018. Valoarea contractului de lucrări este de 945.000 lei, sumă care include: proiectare, avize, drepturi de autor, avizare tehnică, prestare servicii artistice de realizare și livrare a ansamblului statuar.

În acest moment, dosarul lucrării a fost deja trimis de Primăria Oradea la București la Ministerul Culturii în vederea avizării, urmând ca lucrarea să obțină avizul Comisiei Naționale pentru Monumente de For Public în ședința acesteia din luna septembrie.

După obținerea avizului se va emite și autorizația de construcție.

Dacă toate procedurile vor decurge fără probleme, ansamblul statuar va fi amplasat la intersecția străzilor Plevnei, Principatelor Unite și Călărașilor la intrarea pe Podul Centenarului, până la 1 decembrie 2018, dată la care România sărbătorește Centenarul Marii Uniri.

Ansamblul  statuar „Hora Centenarului”  este o compoziție cu diametrul de 5 m și înălțime de 3,5 m, fiind compusă din șase figuri antropomorfe stilizate îmbrățișate într-un dans specific românesc: hora. Figurile vor fi gravate în aceleași motive decorative întrețesute asemeni domului. Lucrarea va fi realizată din beton armat patinat. Motivele populare sunt inspirate din cele trei regiuni ale țării, iar acestea vor fi incizate cu dalta în betonul turnat.

Motivele populare incizate în polistiren (vizibile în poză) nu sunt cele definitive.

Hora Centenarului este un ansamblu sculptural realizat din șase personaje care se unesc în partea de sus într-un cerc, cercul simbolizând unirea, pefecțiunea.