În urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase prognozate prin avertizările succesive de Cod Portocaliu sub incidența cărora s-a aflat județul Bihor, în după-amiaza și seara zilei de luni, 29 august, pompierii militari bihoreni au desfășurat 17 misiuni de degajare a copacilor doborâți de vântul puternic, de evacuare a apei acumulate în urma ploilor torențiale, respectiv de stingere a unui incendiu provocat de trăsnet. Din fericire, în urma producerii situațiilor de urgență generate de vijelii, nu au existat victime.

În scopul protejării populației din zonele aflate sub incidența avertizărilor meteorologice – Cod portocaliu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a transmis trei mesaje de înștiințare, prin aplicația informatică                          RO – ALERT.

13 copaci căzuți pe carosabil, fire de electricitate, trotuare, autoturisme și acoperișuri

Echipajele de pompieri militari ale Detașamentului 2 Oradea au fost mobilizate în municipiu, pe străzile Nicolae Jiga, Șirul Canonicilor, Mihai Eminescu, Costache Negruzzi, Iza, Săvineștilor, Piața București, respectiv în Parcul Petőfi Sándor, unde au acționat pentru degajarea a 13 arbori doborâți de vântul puternic pe două autoturisme, pe acoperișurile a două imobile, pe carosabil, trotuare, fire de curent și pe o pistă de biciclete. Pompierii Stației  Ștei au intervenit în localitatea Sudrigiu, pentru înlăturarea unui copac căzut pe DN 76.

De asemenea, pompierii militari din cadrul Stației Săcueni au acționat pentru evacuarea apei acumulate în urma ploilor torențiale, în trei gospodării (trei curți și o bucătărie) situate în localitatea Săcueni.

Incendiu provocat, cel mai probabil, de trăsnet                                        

În jurul orei 19.20, echipajele Stației de Pompieri Aleșd au fost alertate pentru stingerea unui incendiu produs, cel mai probabil, de trăsnet, la o gospodărie situată în Șerani, comuna Borod.

Întrucât configurația terenului nu a permis accesul autospecialelor în apropierea construcției afectate de incendiu, pompierii militari s-au deplasat pe jos, aproximativ 600 de metri, cu o motopompă transportabilă, efectuând, cu ajutorul acesteia, alimentarea cu apă de la două rezervoare aflate în curtea gospodăriei.

Forțele de intervenție au acționat timp de aproximativ o oră și 15 minute pentru localizarea și lichidarea incendiului, ce se manifesta violent la acoperișul și în interiorul anexei, în care proprietarul depozitase fân.

În urma evenimentului, au ars acoperișul construcției, pe o suprafață de circa 80 de metri pătrați, circa trei tone de fân, patru ferestre și o ușă.  

Sursa: Realitatea de Bihor