Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol.

În urma acțiunilor operative organizate, în jurul orei 09.20, pe strada Fabricii de Zahăr, din municipiul Cluj-Napoca polițiștii au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Beiuș, județul Bihor, care avea asupra sa un ghiozdan în care se aflau 81 de bucăți de plase-monofilament cu dimensiunea de aproximativ 2×3 m.

Cel în cauză este bănuit că deținea aceste plase tip monofilament, cu scopul de a le comercializa.

În cauză se efectuează cercetări privind săvărșirea infracțiunii de deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.