Fosta atletă Doina Melinte (67 de ani), multiplă medaliată la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Europene la semifond, a primit, joi, Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie oferită de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, pentru întreaga carieră.

Distincţia i-a fost oferită înaintea Adunării Generale de alegeri a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român de către multipla campioană olimpică la gimnastică Nadia Comăneci şi preşedintele COSR, Mihai Covaliu.

Doina Melinte a declarat că după încheierea carierei sportive şi-a dorit să ofere înapoi sportului tot ceea ce a primit.

„Aceasta este ultima mea medalie şi voi ţine la ea foarte mult. Activitatea mea sportivă s-a terminat de 31 de ani şi sper că nu am dezamăgit felul în care mi-am dus-o până la capăt. Am continuat de atunci în diferite funcţii în cadrul unor instituţii pentru că mi-am dorit să ofer sportului ceea ce mi-a dăruit. Nu am ţinut în mod special cu atletismul, disciplina mea preferată, am ţinut cu toate sporturile”, a menţionat Melinte, prima sportivă din istoria atletismului românesc care a reuşit să câştige două medalii la aceeaşi ediţie a Jocurilor Olimpice (aur şi argint la Los Angeles 1984).

Ea speră ca sportivii români să cucerească la următoarea ediţiei a JO, programată la Los Angeles în 2028, cel puţin jumătate din cele 53 câştigate de România la Los Angeles 1984.

„Am început un nou ciclu olimpic şi mi-aş dori foarte mult ca sportivii români care vor participa la Los Angeles peste patru ani să aducă măcar jumătate din zestrea de medalii adusă de noi la Los Angeles. Îmi doresc să urcăm din nou în ierarhia mondială pentru că suntem un popor talentat. În ceea ce mă priveşte, eu voi rămâne întotdeauna loială sportului”, a mai spus fosta atletă.

Doina Melinte are 13 medalii câştigate la marile competiţii în probele de 800 şi 1.500 m: 2 medalii olimpice (aur şi argint), 3 medalii la Campionatele Mondiale (2 aur şi 1 bronz) şi 5 la Europene (5 de aur, 1 de argint şi 2 de bronz. În cariera sa a deţinut patru recorduri mondiale la 1.500 şi o milă, unul dintre ele a rezistat 26 de ani.

După încheierea activităţii sportive, Melinte şi-a continuat cariera în administraţie. Mai întâi a lucrat în administraţia locală la Bacău, a ajuns apoi secretar de stat la Ministerul Sportului, preşedintă a Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, vicepreşedintă a Agenţiei Naţionale Antidoping, vicepreşedintă a Federaţiei Române de Atletism, iar în ultimele două mandate membru în Comitetul Executiv al COSR.

În cadrul festivităţii de joi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a mai acordat două distincţii. Au primit Ordinul Excelenţă Olimpică Mihaela Mioc, care a ocupat de-a lungul timpului funcţia de director relaţii internaţionale în cadrul Ministerului Sportului şi COSR, şi jurnalistului Dumitru Graur.

AGERPRES