Duminică, 15 august, la ora 19.30, un bărbat de 43 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe strada 130 din localitatea bihoreană Oșorhei, dinspre D.N.1 înspre Fughiu, a accidentat o minoră de 3 ani, din Oșorhei, care, nesupravegheată, a pătruns pe partea carosabilă.

După producerea accidentului rutier, conducătorul autoturismului a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției, fiind identificat cu operativitate de polițiști, pe raza localității Oșorhei.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma accidentului rutier, victima a suferit leziuni ușoare.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Sursa: Realitatea de Bihor