Un accident rutier a avut loc joi, 6 august, la ora 19.00, pe drumul comunal 252, în localitatea bihoreană Chișcău.

Un bărbat de 46 de ani, din comuna Pietroasa, judeţul Bihor, în timp ce conducea înspre Brădet un vehicul ATV al cărui număr de înmatriculare avea valabilitatea expirată, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției, a intrat în coliziune cu un autoturism care era oprit în afara părții carosabile, moment în care a accidentat o femeie de 38 de ani, din Chișcău, care se deplasa pe partea carosabilă din sens opus, fiind în dreptul autoturismului acroşat.

În urma accidentului rutier, femeia de 38 de ani a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.

Polițiștii Biroului Rutier Beiuş continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.