Evoluţia numărului îmbolnăvirilor prin infecţii acute respiratorii la populaţia
judeţului Bihor se află la limita superioară a intervalului de valori specific sezonului
(aşteptat). În sezonul 2018/2019 au fost confirmate trei cazuri de gripă în județul Bihor.
La Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli
Transmisibile din cadrul DSP Bihor, pentru săptămâna 14.01.2019 – 20.01.2019, au
fost raportate :
– 6293 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), în creștere
faţă de săptămâna precedentă (5092 cazuri), valoarea fiind mai mare faţă de săptămâna
similară din sezonul anterior (4217 cazuri raportate în săptămâna similară din sezonul
2017-2018). Din cele 6293 cazuri au necesitat internare 100 cazuri.
– 1391 cazuri de pneumonie şi bronhopneumonie, în creștere faţă de săptămâna
precedentă (1247 cazuri), valoarea fiind mai mare faţă de valoarea din săptămâna
similară din sezonul anterior (1106 cazuri raportate în săptămâna similară din sezonul
2017-2018). Din cele 1391 cazuri au necesitat internare 208 cazuri.
– două cazuri de gripă cu virusul AH1N1:
– o persoană de sex masculin, în vârstă de 3 ani, domiciliată în Municipiul Oradea,
nevaccinată gripal. Persoana a fost internată la Spitalului Clinic Municipal ”Dr.Gavril
Curteanu” Oradea în data de 10.01.2019 cu diagnosticul: Miozită virală. Neutropenie
cronică. IACRS. Starea clinică a pacientului este bună. Pacientul a fost externat în data
de 16.01.2019.
– o persoană de sex masculin, în vârstă de 62 ani, domiciliată în Municipiul Oradea,
nevaccinată gripal. Cazul a fost internat la secția Pneumologie a Spitalului Clinic
Municipal ”Dr.Gavril Curteanu” Oradea în data de 16.01.2019 cu diagnosticul:
Pneumonie infiltrativă bilaterală. Hepatita cronica cu virus B. Se recoltează produs
biologic pentru examen virusologic de gripă în data de 16.01.2019 iar ulterior se
instituie tratamentul antiviral specific. Rezultatul pozitiv a fost primit în data de
18.01.2019. Evoluția cazului a fost oscilantă, pacientul a decedat azi, 23.01.2019, ora
1,35 (la secția ATI a spitalului menționat).