Procentul de promovare a examenului de Evaluare Naţională în Bihor este de 69,96%, sub media naţională şi mai mic decât cel obţinut anul trecut. În schimb, a crescut numărul mediilor de 10, la 11 în acest an faţă de 5 anul trecut.

La examenul din acest an, în judeţul Bihor s-au înscris 4.664 de elevi, din care 4.129 au fost prezenţi şi 535 absenţi. Niciun elev nu a fost eliminat. Din totalul candidaţilor prezenţi, s-au înregistrat 643 de candidaţi cu medii cuprinse între 5-5.99, 698 cu medii cuprinse între 6-6.99, 722 de elevi au avut medii între 7-7.99 şi 506 între 8-8.99.
„Rata de promovare a examenului de evaluare naţională, înainte de contestaţii, este 69,96%. Anul trecut, rata de promovare a fost 72,20 %. Ne bucurăm că numărul notelor de 10 a crescut, anul trecut am avut mai puține, dar
mă întristează că avem promovabilitate mai mică cu 2,24%. Ne apropiem însă de 73.5% care este media pe țară”, a spus Alin Novac Iuhas, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, luni, într-o conferință de presă. La proba de limba şi literatura română, peste 3.000 de elevi au luat note de trecere, dintre care 69  au obţinut nota 10. La matematică, au luat notă de trecere doar 2.404 elevi, dintre care 49 au obţinut nota 10.
Elevii care au obţinut media 10 în acest an sunt: Tabita Alexa – Şcoala Gimnazială nr. 11 Oradea, Victor Caba – Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, Briana Nicola Chirilă – Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Anna Maria Ciornei – Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna”, Fabian Adrian Domocoş – Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”, Carla Alexa Goilean – Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Ştefania Luncan – Colegiul Naţional „Iosif Vulcan”, Anda Maria Popa – Şcoala Gimnazială „Dacia”, Andrada Olivia Popa – Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, George Octavian Popovici – Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” şi Alexia Stamatiu – Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna”.