Asociațiile de elevi au anunțat proteste în toată țara, în fața Guvernului și a Prefecturilor din județele lor! Aceștia cer de urgență ca Executivul să NU voteze decontarea navetei fără o dezbatere publică a reglementărilor. Pe agenda de miercuri a Guvernului se află proiectul de ordonanță de urgență care prevede reglementarea decontării navetei. 

 

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM), Asociația Elevilor din Mureș (AEMs) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) solicită de urgență membrilor Guvernului să nu voteze proiectul de OUG care reglementează decontul navetei.

Aceștia susțin că Ordonanța de Urgență „va tăia gratuitatea la transportul județean, punând în pericol accesul la învățământ pentru zeci de mii de elevi. Ministrul educației susține ca nu exista norme de aplicare, problema fiind ca banii nu au fost introdusi în bugetul de stat”.

 „Solicităm guvernanților să nu adopte proiectul în următoarea ședință de Guvern și să organizeze în cel mai scurt timp posibil o dezbatere publică împreună cu reprezentanții elevilor cu privire la proiectul de ordonanță.

 Ne luptăm cu transportul elevilor de ani de zile, iar în contextul în care situația legislativă era clară, propunerea unei modificări și aducerea ei la forma trecută, măsură dovedită drept ineficientă în trecut, dă dovadă de ignoranță față de nevoile elevilor. Elevii au nevoie de acces la educație în mod echitabil, însă acest lucru nu se poate realiza decât prin măsuri reale”, a declarat Ariana Dudună, președinte AEC, relatează realitateadeconstanta.net.

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii Educaţiei Naţionale – Legea nr. 1/2011, prin care elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport, pe durata cursurilor şcolare, din bugetul Ministerului Educaţiei, în limita a 50 km. Potrivit proiectului, elevilor care locuiesc la internat sau în gazdă li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a opt călătorii dus-întors pe semestru, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi.

Marți, 15 iunie, Ministerul Educației a publicat agenda ședinței de Guvern din 16 iunie, menționând în cadrul ei și proiectul de OUG care reglementează trecerea navetei în procedură de decont. Solicităm ferm reprezentanților Guvernului să lupte împotriva adoptării ordonanței, având în vedere efectele negative ale acesteia. 

La momentul actual, Legea nr. 226/2020 prevede gratuitatea la transportul județean. Astfel, elevii se duc și primesc abonamentul gratuit de la operatorii de transport, pe baza carnetului de elev. În ciuda faptului că a trecut peste un an de la promulgarea Legii nr. 226/2020, aceasta nu a fost încă pusă în aplicare, nefiind prevăzut, încă de la elaborarea bugetului de stat, nici măcar 1 leu  pentru transportul elevilor. Ministerul Educației încearcă să se dezică de responsabilitatea sa, creând impresia în spațiul public că problema se va rezolva.

Mai mult, proiectul de Ordonanță de Urgență prevede anumite tarife maximale de decontare a navetei. În contextul în care prețul real al navetei diferă față de prețul prevăzut în lege, elevilor le va fi fie decontată naveta parțial, fie nu le va fi decontată deloc, fapt care s-a întâmplat în trecut din cauza HG 863/2016.

Menționăm că asociațiile de elevi au transmis o adresă prin care solicită Ministerului Educației și Cercetării să organizeze o dezbatere publică pe conținutul proiectului de ordonanță de urgență. Precizăm faptul că organizarea unei dezbateri este obligatorie în acest caz, așa cum prevede articolul 7, alin.(9) din Legea nr.52/2003. În ciuda faptului că dezbaterea nu a avut loc, astăzi va fi votat proiectul de OUG, încălcându-se legea.

În acest sens, asociațiile de elevi vor protesta astăzi în fața Guvernului, respectiv în fața Prefecturilor din județele lor. De asemenea, încurajăm toți elevii din țară să poarte astăzi o banderolă albă, în semn de grevă japoneză.

Solicităm guvernanților să nu adopte proiectul în următoarea ședință de Guvern și să organizeze în cel mai scurt timp posibil o dezbatere publică împreună cu reprezentanții elevilor cu privire la proiectul de ordonanță”, se spune în comunicatul comun semnat de cele șase asociații de elevi.