Duminică (11.08), la Arena Antonio Alexe, a avut loc reunirea echipei de baschet CSM CSU Oradea, campioana în exercițiu a României. Roș-albaștrii au efectuat prima ședință de pregătire, în perspectiva abordării sezonului competițional 2019/20, în formulă restrânsă, sub comanda specialistului în pregătire fizică, Marius Marinău.

Antrenamentul s-a desfășurat în aer liber, pe pista de alergare din incinta terenurilor de tenis ale bazei sportive din care face parte și Arena Antonio Alexe. A fost o ședință menită să-i reacomodeze pe sportivi la efort, urmând ca pe parcursul zilelor următoare nivelul de intensitate și durata antrenamentelor să fie mai consistente.

Roș-albaștrii se vor pregăti pe plan local în următoarele mai bine de două săptămâni. CSM CSU Oradea va avea programte antrenamente fizice, pe pista de alergare, în pădure, pe stadion și/sau în sala de forță, respectiv antrenamente specifice, în sala de baschet.

La reunire au fost prezenți următorii jucători: Aaron Broussard, Tudor Fometescu, Edi Petrescu, Cătălin Baciu, Dragan Zekovic, Darius Meluț și Kris Richard. Alături de aceștia au fost prezenți antrenorii Cristian Achim, Milan Mitrovic si Radovan Markovic, amintitul antrenor de pregătire fizică Marius Marinău, medicul Alin Iova, respectiv kinetoterapeutul Cristian Dan. Nu a lipsit nici directorul clubului, Șerban Sere.

Giordan Watson și Bobe Nicolescu se află în programul echipei naționale a României, urmând să se întoarcă la Oradea în 22 august, iar după câteva zile de odihnă se vor alătura echipei în pregătirea startului oficial al sezonului competițional 2019/20.

Ceilalți jucători – Nikola Markovic, Arturas Valeika și Sean Barnette – se vor alătura echipei pe parcursul zilelor următoare.

Programul precompetițional al echipei:

– 11/28 august, analize medicale și pregătire pe plan local
– 29 august, ora 18 (locala), cu DEAC Debrecen, la Debrecen
– 31 august, cu Szedeak Szeged, la Oradea
– 4 septembrie, cu Dynamic Belgrad, în Serbia
– 5 septembrie, cu FMP Belgrad, în Serbia
– 9/11 septembrie, cu Szolnok Olaj KK și MZT Skopje, în cadrul memorialului Antonio Alexe, la Oradea

Primul meci oficial este programat pentru 17 septembrie 2019, în deplasare, cu Falco Szombathely, în primul tur preliminar al Basketball Champions League. Returul se va disputa pe 20 septembrie, cu începere de la ora 19:00, la Arena Antonio Alexe din Oradea. Dacă trece de acest tur, CSM-ul se va confrunta cu BK Ventspils, în turul al 2-lea preliminar al amintitei competiții.

Pe 5 octombrie 2019, CSM CSU Oradea primește vizita lui BC CSU Sibiu în SuperCupa României. Partida se va disputa la Arena Antonio Alexe.

Sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2019/20 demarează pe 12 octombrie. CSM CSU Oradea se duelează în prima etapă cu Steaua București, meci programat a se desfășura în capitala țării.