Doi bihoreni au fost accidentați miercuri de un autoturism, în timp ce traversau regulamentar strada în municipiul Oradea. Cei doi au fost transportați la spital. La volanul autoturismului se afla o femeie, care s-a ales cu dosar penal.

 

 

Potrivit IPJ Bihor, miercuri, 15 septembrie, în jurul orei 09.30, pe B-dul Decebal din municipiul Oradea, o femeie de 50 de ani din Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe banda a doua de circulație, dinspre Calea Aradului înspre B-dul Dacia, nu a acordat prioritate de trecere la trecerea pentru pietoni, semnalizată și marcată corespunzător, și a accidentat o femeie de 64 de ani din Oradea și un bărbat de 65 de ani din comuna Sântandrei, care traversau regulamentar partea carosabilă, din partea dreaptă a direcției de deplasare a autoturismului.

În urma accidentului rutier, cei doi pietoni au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.

Polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Sursa: Realitatea de Bihor