Echipa românească este formată din 11 medici și patru asistenți medicali. Împreună au aterizat, marți, pe aeroportul Milano Linate, unde au fost întâmpinați de viceprefectul Natalino Manno, din partea Guvernului italian, de vicepreşedintele Regiunii Lombardia, Fabrizio Sala, de subsecretarul pentru Relaţii internaţionale al Consiliului Regional Lombardia, Alan Christian Rizzi, precum și de preşedintele Comisiei de Sănătate din cadrul Consiliului Regional Lombardia, Emanuele Monti, informează realitateadindiaspora.net

Medicii români vor oferi sprijin celei mai afectate zone din Italia în contextul măsurilor de combatere a epidemiei COVID-19. „Având în vedere relaţia de prietenie consolidată care leagă cele două ţări, România a decis să aducă o contribuţie comunităţii medicale din Italia, care operează cu mare spirit de sacrificiu şi responsabilitate, printr-o echipă de medici specialişti în terapie intensivă. România îşi manifestă astfel şi recunoştinţa faţă de ţara care a devenit casă pentru peste 1,2 milioane de români, o comunitate foarte bine integrată şi apreciată pentru aportul său la societatea italiană”, a comunicat Ambasada României.

Din echipa de medici și asistenți fac parte doi medici de la Unitatea de Primire Urgenţe și o asistentă de la secţia ATI a Spitalului Judeţean din Oradea.

Echipa de medici români va sta 14 zile în Italia.