Ce este şi ce nu este un discurs al urii? Definiţia psihologică vorbeşte despre un afect însoţit de un puternic sentiment de respingere în sfera privată. Unii oameni urăsc drogurile şi alcoolul. E greşit acest lucru? Sau poate fi ura utilizată într-un sens terapeutic? Sunt oameni care detestă mizeria, urâtul şi lipsa de igienă. E neapărat rău? Alţii urăsc prostia, mediocritatea şi viciul.
”În timpul campaniilor electorale din ultimii douăzeci de ani, s-au exprimat sentimente de ură şi dispreţ la adresa românilor din Diaspora. Oare Parchetul General s-a autosesizat din oficiu?
În timpul desfăşurării Referendumului pentru Familie, unii români i-au urât pe susţinătorii căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie. Oare Parchetul General sau Parlamentul au intervenit?
În timpul epidemiei virale Covid-19, unii români care s-au vaccinat i-au urât pe cei nevaccinaţi. Oare Parchetul General a reacţionat?
Nu orice discurs instigator la ură trebuie inculpat.
Am aflat anul trecut că Parchetul General a propus „modificarea legislaţiei prin incriminarea faptei de a promova, în public, cultul persoanelor care au deţinut funcţii de conducere într-o organizaţie fascistă, legionară, rasistă sau xenofobă, indiferent de existenţa unei hotărâri de condamnare faţă de acea persoană”. Azi, Parlamentul a aprobat „tragerea la răspundere penală şi în cazurile în care nu sunt exprimate ameninţări directe la adresa unei persoane, dar care, prin forma de manifestare, imaginile utilizate sau recuzita folosită, constituie o ameninţare implicită, având un efect puternic de intimidare.”
Această exprimare vagă lasă loc de interpretare şi atrage atenţia asupra implicaţiilor legale şi constituţionale ale propunerilor legislative, impunând o analiză atentă pentru a evita riscul unor interpretări abuzive. Regretatul critic şi semiotician italian Umberto Eco vorbea despre importanţa receptorului în procesul de semnificare a operei de artă. Marii creatori ne-au lăsat moştenire creaţii literare al căror sens e descifrat doar prin dialogul între intenţia autorului şi lectura mereu înnoită a publicului, din generaţie în generaţie. Biografia autorului devine irelevantă în cadrul proceselor asociative asumate lectorul cărţii. Un roman de anvergură îşi transcende epoca şi dăinuie în virtutea mesajului multistratificat al operei. Marile cărţi se bucură de-o polifonie structurală şi de-o ambiguitate fertilă, menită să stimuleze interpretări diferite şi complementare. Reducţionismul ideologic este incompatibil, aşadar, cu orice demers intelectual onest şi deschis la pluralismul interpretativ. Ne dorim să oferim creatorilor din România o deplină autonomie în orice demers de natură spirituală, artistică, literară, culturală sau academică. Reducerea culturii la politică este o trăsătură a psihologiei inchizitoriale şi a statelor totalitare. Paternalismul etatist este o ameninţare la adresa democraţiei liberale. Într-un stat de drept e pedepsită instigarea la violenţă, nicidecum un sentiment de indignare. Face Parchetul General sau coaliția majoritară din Parlamentul României diferenţa între autorii care au propagat ură de clasă şi cei care s-au lăsat stăpâniţi de ideologiile superiorităţii rasiale?
Condamnarea oficială a regimului comunist ca ilegitim şi criminal de Preşedintele României în anul 2006 obligă Parchetul General să trateze echitabil toate ideologiile totalitare, indiferent de orientarea lor politică. Cu toate acestea, remarcăm un dublu standard în aplicarea legislaţiei, care riscă să submineze drepturile fundamentale garantate de statul de drept. Dublul standard în comemorarea figurilor istorice pro-comuniste.
În timp ce Parchetul General propune și Parlamentul impune incriminarea promovării cultului unor personalităţi asociate regimurilor fasciste sau legionare, observăm o tăcere completă în privinţa figurilor asociate regimului comunist. Exemple precum Mihail Sadoveanu, Nicolae Labiş sau Mihail Beniuc, ale căror nume sunt larg comemorate, rămân neanalizate din punct de vedere legal, în ciuda susţinerii lor explicite pentru un regim ilegitim şi criminal.
Deşi considerăm utilă cercetarea operei acestor scriitori din canonul culturii naţionale şi deşi recunoaştem valoarea estetică a producţiilor literare ale acestora, ştim că biografia lor a fost marcată de afilierea la doctrina marxist-leninistă, vinovată pentru crime împotriva umanităţii. Dacă în cazul lui Mihail Sadoveanu poate fi disociată valoarea estetică de compromisul moral sau eroarea ideologică, atunci de ce nu putem să operăm cu aceeaşi distincţie în cazurile unor creatori precum Octavian Goga, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu sau Mircea Eliade?
Numele unui alt corifeu al extremismului stalinist, Dr. Petru Groza, prim-ministru al primului guvern comunist al României, este legat de denumirea unor străzi din municipiile Drobeta-Turnu Severin şi Galaţi, din comuna Teremia Mare (jud. Timiş) şi satele Drujeşti (jud. Vaslui), Tisa-Silvestri (jud. Bacău) şi Vârtop (jud. Constanţa).
Mihai Beniuc, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România sub regimul comunist, este păstrat în memoria municipalităţilor prin numele de stradă din comunele 23 August (jud. Constanţa) şi Valea Lupului (jud. Iaşi), precum şi din satul Sintea Mică (jud. Arad).
De asemenea, prozatorul francez Henri Barbusse, cunoscut pentru simpatia sa faţă de ideologia stalinistă, este onorat în municipiile Cluj-Napoca şi Craiova, unde străzi îi poartă numele.
Mai mult, în Cluj-Napoca, numele revoluţionarului marxist Ernesto „Che” Guevara este asociat unui restaurant situat în Piaţa Unirii nr. 10, „Che Guevara Social Pub”, aprobat de autorităţile municipale.
În Bucureşti, Asociaţia de Prietenie Româno-Cubaneză „Che Guevara”, înregistrată oficial în 2008, continuă să promoveze o figură istorică profund controversată.
Che Guevara, lider activ al revoluţiei comuniste din Cuba, este direct responsabil pentru numeroase crime politice. În calitate de conducător al tribunalului revoluţionar din fortăreaţa La Cabaña, a supravegheat execuţiile a peste 200–300 de prizonieri politici, susţinători ai regimului Batista şi opozanţi ai revoluţiei.
El însuşi a justificat aceste execuţii ca fiind „esenţiale pentru protejarea Revoluţiei” şi a reafirmat această poziţie în faimosul său discurs din 1964 la ONU: „Da, am executat. Executăm şi vom continua să executăm, atât timp cât va fi necesar”.
Această toleranţă faţă de comemorarea unor figuri asociate regimurilor comuniste ridică întrebări fundamentale despre aplicarea dublului standard în politica memoriei. În timp ce personalităţile asociate ideologiilor fasciste sunt suprimate postum, revoluţionari precum Che Guevara, care reprezintă ideologia comunistă şi atrocităţile acesteia, continuă să fie celebraţi fără rezerve. O societate democratică trebuie să abordeze frontal aceste contradicţii, recunoscând adevărul istoric şi aplicând un tratament echitabil tuturor oamenilor de cultură, artiştilor sau gânditorilor afectaţi, chiar şi tangenţial, de virusul ideologiilor totalitare”, a declarat deputatul AUR Mihail Neamțu.