În ajun de Moș Nicolae, pompierii Stației Ștei au oferit cadouri salvatoare semenilor aflați în suferință, donând sânge în cadrul unei acțiuni organizate de Centrul de Transfuzie Sanguină, la Spitalul Orășenesc din Ștei și pregătind cadouri pentru copiii mai puțin norocoși.
Miercuri dimineața, pompierii militari din cadrul Stației Ștei au desfășurat o nouă acțiune de salvare de vieți, implicându-se în mod activ, prin gestul benevol de donare de sânge, în proiectul „Doneazã sânge, fii erou!”, organizat de Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, în perioada 03 – 07 decembrie 2018.
Iar, pentru ca sărbătorile de iarnă să fie prilej de bucurie și pentru micuții provenind din familii cu o situaţie financiară precară, aflați în raionul de intervenție al subunității, bonurile de masă primite în urma actului de donare de sânge, au fost „transformate” de pompierii șteieni, în cadouri destinate acestor copii.
Confruntându-se permanent, prin prisma profesiei, cu suferinţa semenilor, pompierii militari înţeleg importanţa oricărui gest care ar putea oferi bucurie, speranţă şi o şansă la viaţă, ca atare aceste acțiuni extraprofesionale vor continua și pe viitor.