Având în vedere atenționările meteo de caniculă pentru perioada imediat următoare, venind în sprijinul cetăţenilor, Direcția de Asistență Socială Comunitară Oradea reaminteşte că pe raza orașului sunt amplasate trei containere anticaniculă: în Piața Cetate, în Piața Decebal și la Piața Rogerius (vizavi de BCR).

Acestea sunt puse la dispoziţia persoanelor nevoite să iasă din casă, iar prin cadrele medicale şcolare ale DASO din aceste puncte, cetăţenii vor primi toate îngrijirile necesare pentru a depăşi neplăcerile cauzate de temperaturile ridicate.

Containerele sunt dotate cu aer condiționat, apă potabilă rece, scaun, pat medicinal și o masă. O asistentă medicală asigură zilnic, pe perioada caniculară, funcționarea lor între orele 10.00 și 18.00. Aceasta este pregătită să ofere primul ajutor, iar în caz de urgențe va solicita ajutor specializat.

Containerele vor rămâne amplasate până la finalul verii, asistenţa medicală fiind asigurată, în funcție de atenționările meteo, în perioadele de caniculă.

Sursa: Realitatea de Bihor