Poliţia Locală Oradea şi Primăria Municipiului Oradea reamintesc cetăţenilor prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 873 din 2018, a Regulamentului privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi publice situate în intravilan, măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în Municipiul Oradea.

Astfel, conform art. 41, 42 și 43 din H.C.L. 873 din 2009, asociațiile de proprietari, persoanele fizice și juridice, au obligația de a asigura o permanentă stare de curăţenie, prin cosirea vegetației în exces și salubrizarea zonei, pe terenurilor pe care le deţin sau le administrează, până la limita carosabilului.

Nerespectarea prevederilor mai sus menţionate, se sancţionează cu amenzi de la 1.000 la 2.500 lei.

Pe viitor, Poliţia Locală Oradea va continua acţiunile de notificare, respectiv de sancţionare a persoanelor care nu se vor conforma.

Poliţia Locală doreşte să mulţumească cetăţenilor care s-au implicat în acţiunile de igienizare şi care, pentru a ne sprijini în demersul nostru comun, pot apela Dispeceratul Poliţiei Locale Oradea la numărul de telefon 0259 969.