În data de 19.09.2019, în jurul orei 07.15, la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român V.G., în vârstă de 24 de ani, conducând un autoturism marca Volvo model XC90.

La controlul de frontieră, cetăţeanul român a prezentat o copie a certificatului de înmatriculare pentru autoturismul în cauză, cu însemnele autorităţilor din Olanda.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că autovehiculul este radiat din circulaţie.

Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a fost rugat de o cunoştinţă să aducă autoturismul în România și nu ştia că acesta este radiat din circulaţie.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a  unui autovehicul neînmatriculat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.