Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai au depistat un cetățean român, de sex feminin, care conducea un autoturism în baza unui permis de conducere fals.

În data de 07.01.2019, în jurul orei 17.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai, jud. Bihor, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră o femeie, cetăţean român,  P.C.  în vârstă de 30 de ani, la volanul unui autoturism marca BMW.

La controlul specific, femeii i s-a solicitat să prezinte pe lângă  documentele de identitate şi permisul de conducere. Aceasta a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Extinzând cercetările, colegii noștri au constatat că femeia nu deţine permis de conducere. Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obţinut permisul de conducere în Polonia.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor  de  conducerea pe drumurile publice a  unui autovehicul fără a poseda  permis  de conducere, fals şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.