Cei 17 pompieri militari bihoreni, care au participat, alături de ceilalți 125 pompieri salvatori români, la o nouă misiune de sprijin a pompierilor eleni în lupta cu incendiile care au devastat zone întinse din Grecia punând în pericol viața și bunurile locuitorilor din această țară, s-au întors în țară, în data de 30 august.

Detașamentul de pompieri al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care a fost mobilizat pentru cea de-a doua misiune în Grecia, a fost condus de prim-adjunctul inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor), colonel Csilik Alexandru Adrian. 

Pentru curajul, profesionalismul și devotamentul arătat în participarea voluntară la această misiune dificilă și riscantă, celor 142 de pompieri militari le-au fost conferite distincții și au fost înaintați în gradul următor, în mod excepțional, iar colonel Alexandru Adrian Csilik, i-a fost acordată Emblema de Onoare a Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Dr. Raed Arafat și inspectorul general al IGSU, general-maior Dan Paul Iamandi.

Imagine

Referindu-se la experiența profesională și umană trăită pe timpul misiunii desfășurate de salvatorii români în Grecia, domnul colonel Alexandru Adrian Csilik a precizat:

În urmă cu 10 zile ne-a fost încredințată misiunea de sprijinire a autorităților din Grecia în lupta împotriva incendiilor de pădure.

Am pornit la drum 142 de pompieri militari cu 28 de autospeciale.

După sosirea pe teritoriul elen și instalarea bazei am început desfășurarea misiunilor specifice, ce au constat în protejarea localităților Megara și Vilia de eventualele incendii de pădure ce puteau să se producă.

În a doua zi de misiune, la momentul întoarcerii din baza de operații a pompierilor din Polonia, am observat pe un versant ieșind fum dens. Din cauza temperaturilor ridicate și a rafalelor de vânt puternice, în mai puțin de o oră s-a produs un incendiu masiv care s-a propagat pe o suprafață însemnată de pădure. Imaginea acelei zile ne-a rămas întipărită în minte, deoarece niciunul dintre noi nu mai văzusem așa ceva. La un moment dat, incendiul cuprindea locuință după locuință. Sute de pompieri eleni, polonezi și români, acționând cu zeci de autospeciale, elicoptere și aeronave, au cooperat și acționat cu profesionalism pentru lichidarea incendiului care amenința mai multe localități.

Chiar dacă în aceste clipe suntem epuizați, ne simțim mândri că am reușit să dăm o mână de ajutor poporului elen.

Domnule ministru, vă raportez cu onoare faptul că, aveți în fața dumneavoastră 142 de pompieri militari care au demonstrat, pe timpul misiunii din Grecia, curaj, devotament, demnitate și empatie.

În afara de experiența profesională acumulată, ultima misiune a avut o mare încărcătură emoțională și spirituală. În urmă cu două zile, ne-am deplasat la Mănăstirea Sf. Ilie din zona Vilia, mănăstire pe care am protejat-o zile întregi, și am dăruit mănăstirii un diptic cu cele două icoane de căpătâi ale creștinătății, respectiv a Mântuitorului și a Maicii Domnului. Maicile au fost emoționate și ne-au îmbrățișat, mulțumindu-ne pentru jertfa noastră de zi și noapte, prin care am înlăturat toate focarele care puneau în pericol locașul sfânt.

Domnule ministru, am onoarea să raportez că misiunea s-a încheiat cu succes!”

În semn de prețuire pentru profesionalismul de care au dat dovadă ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a dispus înaintarea la gradul militar următor, la excepțional pentru toți cei care au reprezentat țara cu onoare în această misiune și acordarea de distincții salvatorilor.

Pompierii militari bihoreni care au participat la această misiune sunt: locotenent -colonel Csilik Alexandru – comandantul modulului român de intervenție (înaintat la gradul de colonel), căpitan Toth Arnold (înaintat la gradul de maior), plutonier Szmolen Adrian (înaintat la gradul de plutonier major), plutonier Buboi Lucian (înaintat la gradul de plutonier major), plutonier adjutant Popa Aron (înaintat la gradul de plutonier adjutant șef), plutonier adjutant Lucaciu Petru (înaintat la gradul de plutonier adjutant șef), plutonier adjutant șef Susa Călin, plutonier adjutant Szilagyi Ferencz (înaintat la gradul de plutonier adjutant șef), plutonier adjutant Gyori Olimpiu (înaintat la gradul de plutonier adjutant șef), plutonier major Naca Vlad (înaintat la gradul de plutonier adjutant), plutonier major Gherman Adelin (înaintat la gradul de plutonier adjutant), plutonier adjutant șef Popovici Teodor, plutonier adjutant șef Nagy Robert, plutonier adjutant Panea Mihai (înaintat la gradul de plutonier adjutant șef), plutonier adjutant Purza Florin (înaintat la gradul de plutonier adjutant șef), plutonier Țifra Valentin (înaintat la gradul de plutonier major) și plutonier major Totoi Raul (înaintat la gradul de plutonier adjutant).

Imagine

Sursa: Realitatea de Bihor