Un bărbat, de 35 de ani, care posedă mandat european de arestare, a fost depistat de polițiștii sătmăreni.

La data de 5 decembrie, polițiștii de investigații criminale sătmăreni în colaborare cu luptătorii din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale a Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au depistat un bărbat, de 35 de ani, din Satu Mare, pe numele căruia autoritățile italiene au emis un mandat european de arestare.

Susnumitul a fost condamnat la 8 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni contra proprietății (furt și spălare de bani).

Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea care a luat față de acesta măsura reținerii pentru 24 de ore fiind depus în Arestul I.P.J. Bihor.