Peste 3.400 de persoane legitimate și 381 de societăți comerciale și mijloace de transport verificate în ultimele 48 de ore, pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul coronavirus, în județul Bihor. Au fost aplicate 34 de sancțiuni, în valoare de 2.000 lei, majoritatea pentru nepurtarea măștii de protecție.

 

 

În perioada 10 – 11 decembrie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor și în scopul informării operatorilor economici și cetățenilor cu privire la noile modificări legislative referitoare la introducerea Certificatului verde COVID.

În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 48 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 3.461 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 242 de societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, piețe, târguri, parcuri, zone de agrement, gări și autogări.

De asemenea, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 139 de mijloace de transport, din care 62 de mijloace de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 34 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 2.000 de lei.

Dintre acestea, 30 de sancțiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție și patru pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

În cadrul misiunilor desfăşurate în ultimele 48 de ore a.c., pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în județul Bihor, au fost angrenați, în medie, zilnic, 105 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, cadre ale Poliției locale Oradea, inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, comisari de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, inspectori de la Direcția de Sănătate Publică, precum și inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății românilor.

 

Sursa: Realitatea de Bihor