Un tânăr bihorean de 22 de ani a fost arestat preventiv după ce, în noaptea de marți spre miercuri, având fața acoperită, a intrat în locuința unei femei de 87 de ani, pe care a bruscat-o pentru a o jefui. Din nefericire pentru el, nu a plecat cu prea mulți bani, găsind doar 60 de lei într-un sertar.

Cu o pungă de plastic pe cap, tânărul din localitatea bihoreană Holod a sărit peste gard, după care a intrat în locuința femeii pe geam. După ce a agresat-o pe femeie, a început să îi caute banii, găsind doar 60 de lei într-un sertar. Bătrâna a anunțat poliția, care a început imediat căutările. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că este vorba despre Dacian Liungurar, 22 de ani, care a avut însă și un complice, pe Sergiu Luncan, 21 de ani, care l-a ajutat să intre și a stat de pază la locul faptei. Cei doi au fost ridicați miercuri și reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, au fost arestați pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tâlhărie calificată, respectiv complicitate la tâlhărie calificată.