Joi, 16 iulie, la ora 00.15, poliţiştii din cadrul Poliţiei orașului Aleșd – Secția nr.7 de Poliție Rurală Tileagd şi Secția nr.1 de Poliție Rurală Borod au fost sesizaţi în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că pe drumul judeţean 764, în localitatea bihoreană Călăţea, s-a produs o altercaţie în cadrul căreia au fost implicate mai multe persoane, iar agresorii au fugit de la faţa locului cu două autovehicule.

În urma mobilizării de urgenţă, la ora 00.25, echipajele de poliţie au depistat şi oprit în trafic, pe raza comunei Aştileu, pe drumul judeţean 764, cele două autovehicule cu care se presupunea că se deplasau persoanele implicate în altercaţie, în care se aflau, în total, opt persoane.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, patru dintre aceste persoane, respectiv un bărbat de 28 de ani, din comuna Vârciorog, un bărbat de 30 de ani, din comuna Tileagd, un tânăr de 23 de ani, tot din comuna Vârciorog şi un altul de 22 de ani, din comuna Vadu Crişului sunt bănuite că, la 16 iulie a.c., în jurul orei 00.10, ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică, prin aceea că ar fi agresat un tânăr de 21 de ani, din comuna Măgeşti, un bărbat de 43 de ani, din comuna Vadu Crişului şi un altul de 31 de ani, din comuna Aştileu, cu care au avut o altercaţie spontană.

De asemenea, în cadrul altercaţiei, autoturismul bărbatului de 43 de ani, a fost avariat uşor de către doi dintre agresori.

În urma administrării probatoriului în cauză, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Aleşd i-au reţinut pe cei patru bărbaţi, pentru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Aleşd continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii și liniști publice şi distrugere.