ANPC a transmis un avertisment cu privire la cozonacii din comerţ şi sfătuieşte cumpărătorii să fie atenţi la etichetele produselor. Multe dintre sortimentele de cozonac din comerţ conţin E-uri periculoase care ar trebui evitate.

ANPC a transmis, joi, un avertisment cu privire la cozonacii din comerţ.  

”Analizând etichetele mai multor cozonaci din comerţ se constată existenţa unor E-uri care ar trebui să îngrijoreze consumatorul şi să îl determine să nu acorde încredere produsului doar pe baza ambalajului sau aspectului. Printre substanţele regăsite se numără şi tartazina (E102), coloranţii articiali, precum E122, E123 sau E127, care au efecte dăunătoare şi care ar trebui să alarmeze consumatorul cu privire la produsele care le conţin”, a transmis ANPC.  

Preşedintele Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Consumatorilor, Mihai Culeafă, sfătuieşte consumatorii să fie atenţi la etichetele produselor şi, mai ales în această perioadă în care târgurile cu specific îşi deschid porţile, să privească eticheta ca pe un criteriu principal de selecţie a produselor, nicidecum ca pe o informaţie facultativă.  

”În acest sens, consumatorului îi revine responsabilitatea de a-şi alege alimentele în funcţie de ingredientele, dar şi de indicaţiile de pe etichetă, şi anume data valabilităţii produsului, valoarea nutriţională, condiţiile de păstrare, prezenţa alergenilor, procentajul unor ingrediente etc. De asemenea, starea sau aspectul ambalajului sau a spaţiului de depozitare pot reflecta calitatea produsului”, a mai transmis ANPC.  

 

 

Sursa: Mediafax