Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat luni acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

 

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

 

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 72 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 45.999 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute patru certificate de înmatriculare și au fost constatate două tamponări. 

 

Potrivit IPJ Bihor, 27 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora,10 sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, nouă sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate cinci depășiri neregulamentare, cinci sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, iar 16 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Sursa: Realitatea de Bihor