O autospecială de ambulanță și un autoturism au fost implicate, vineri, într-un accident rutier petrecut pe DN 1, în afara localității Borod. Șoferul ambulanței și  o asistentă au fost răniți și au fost transportați la spital. 

 

Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.1, în afara localității bihorene Borod, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier.
 
„În accidentul rutier au fost implicate două autovehicule, respectiv o autospecială de ambulanță și un autoturism.
 
Din primele verificări efectuate, autospeciala de ambulață era în misiune, deplasându-se la un caz, înspre localitatea bihoreană Aleșd.
 
În urma accidentului rutier, două persoane au fost transportate la spital, pentru investigații și îngrijiri medicale, aparent rănite ușor. Cele două persoane transportate la spital sunt ambele de pe ambulanță, respectiv șoferul și o asistentă”, a precizat Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
 
În prezent, traficul rutier se desfășoară pe o bandă, alternativ, dirijat de polițiștii rutieri.
 
Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

UPDATE:

Traficul a fost reluat pe ambele sensuri.
 

Sursa: Realitatea de Bihor