În cursul zilei de luni, 10 mai, în jurul orei 14.45, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112,  cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Curtuișeni, eveniment în care au fost implicate patru persoane aflate în două autovehicule.

 

La locul indicat de apelant, inspectoratul a mobilizat de urgenţă elicopterul SMURD și două echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Valea lui Mihai, care au intervenit cu ambulanța SMURD a subunității și cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Ajunse la locul producerii accidentului, echipajul de pompieri militari paramedici și cele medicale au evaluat victimele și le-au acordat îngrijirile de specialitate, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 37 și 52 de ani, care prezentau diferite traumatisme și contuzii, fiind transportați la spital.

Pe timpul desfășurării operațiunii de salvare, echipajul de stingere din cadrul Stației de Pompieri Valea lui Mihai a asigurat măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor la locul producerii accidentului.

 

Sursa: Realitatea de Bihor