Un bărbat de 28 de ani din Bihor, care circula pe DN 1, pe carosabil, în localitatea Topa de Criș, și-a pierdut viața duminică dimineața, după ce a fost lovit de o autoutilitară condusă de un bărbat din județul Iași. Polițiștii au deschis un dosar penal.

 

 

Potrivit IPJ Bihor, duminică, 19 septembrie, la ora 04.50, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Topa de Criș, un bărbat de 27 de ani din comuna Coștuleni, județul Iași, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Borod spre Aleșd, a accidentat un bărbat de 28 de ani din localitatea Ponoară, județul Bihor, care circula pe partea carosabilă, pe același sens de mers.

În urma accidentului rutier, pietonul a suferit leziuni care i-au provocat decesul.

Polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

 

Sursa: Realitatea de Bihor