Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe E60, la ieșire din localitatea Negreni.

În accident a fost implicat un autotren încărcat cu celuloză, care este răsturnat în afara părții carosabile.

„Din fericire, nu există victime. Sunt înregistrate însă scurgeri de carburant. Astfel, pompierii asigură măsurile PSI„, a transmis ISU Cluj.

Poliţiştii clujeni au oferit mai multe informaţii: „Ansamblul de vehicule, condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Bihor, din direcția Oradea înspre Cluj-Napoca a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se, în urma pierderii controlului asupra direcției de deplasare.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ.”

În acest moment, traficul se desfășoară normal.

Sursa: Realitatea de Cluj