Marți, 7 septembrie, în jurul orei 11.45, o femeie de 51 de ani, din localitatea Dumbrăveni,  județul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Corneliu Coposu din municipiul Oradea, a accidentat un bărbat de 82 de ani, din Oradea, care se angajase în traversarea părții carosabile prin loc nepermis, din partea dreaptă a autoturismului.

În urma impactului, pietonul a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.

Polițiștii Biroul Rutier Oradea continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Sursa: Realitatea de Bihor