Marţi, 14 iulie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 106 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 45.263 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute patru certificate de înmatriculare şi au fost constatate nouă tamponări. 

48 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, nouă participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, doi conducători auto au fost sancționați pentru lipsa inspecției tehnice periodice, iar 45 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, marţi, 14 iulie , la ora 11.45, pe D.N. 1, în afara localităţii bihorene Săcădat  a fost depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din Tileagd, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 153 km/h, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 100 de km/h.                            

Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.