Miercuri, 9 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă şi a depăşirilor neregulamentare.

 

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, au fost aplicate 140 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 44.815 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut cinci permise de conducere.

 

Din totalul sancțiunilor aplicate, 47 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 19 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați 18 bicicliști, 18 pietoni, au fost sancționate cinci opriri neregulamentare, patru sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, alte patru pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip mâini libere, iar 25 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Sursa: Realitatea de Bihor