Joi, 10 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă şi a depăşirilor neregulamentare.

 

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, au fost aplicate 128 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 35.910 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut patru permise de conducere.

 

Din totalul sancțiunilor aplicate, 49 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 11 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați 29 de bicicliști, cinci pietoni, două sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, alta pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip mâini libere, a fost sancționată o oprire neregulamentară, iar 30 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Sursa: Realitatea de Bihor