Poliția Locală Oradea a identificat și sancționat luna trecută 25 de persoane care s-au făcut vinovate de abandonarea unor deșeuri pe domeniul public.

În urma controalelor efectuate în teren, au fost găsiți saci cu deșeuri pe aliniamentele stradale, pe spațiile verzi din oraș sau în jurul incintelor de depozitare. Politiștii locali din cadrul Compartimentului de Mediu, sprijiniți de angajați ai operatorului de salubritate, au întreprins verificări privind conținutul sacilor, fiind găsite diverse indicii care au ajutat la identificarea persoanelor vinovate. Probele au fost coroborate atât cu filmări sau poze primite de la cetăţeni, cât și cu imagini surprinse pe înregistrările camerelor de supraveghere, acolo unde acestea există.

Contravențiile constatate şi aplicate sunt prevăzute atât în HCL nr. 627/2021, unde cuantumul amenzii este cuprins între 1000 şi 2500 lei, cât și în HCL nr. 861/2020, în care se prevăd sancțiuni între 300 și 500 lei pentru persoanele fizice și între 1000 și 2000 lei pentru persoanele juridice.

Cele 25 de sancţiuni aplicate sunt în valoare totală de 17.800 lei.

Direcția Poliția Locală reamintește cetățenilor că pot contacta Dispeceratul Poliţiei Locale Oradea la numărul de telefon 0259/969, sau pe e-mail – [email protected] pentru a sesiza nereguli sau abaterile de la normele legale, astfel încât echipajele poliției să poată acţiona operativ şi eficient în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Realitatea de Bihor