Pe 11 octombrie 2018 ne bucurăm să aducem, pe scena Teatrului de Stat Regina Maria Oradea, evenimentul 11even Experiences Oradea – ediția a VI-a.

După ce la ediţiile anterioare ale evenimentului sute de participanţi s-au bucurat de prezenţa unor vorbitori de excepţie, anul acesta evenimentul revine cu alte 11 momente speciale, emoționante și autentice, povestite în 11 minute fiecare, tema din acest an fiind „România mea: La trecutu-ți mare, care viitor?”. Incepând cu ora 17:30 publicul va fi purtat printr-o serie de pespective despre viață şi dăruire oferite de oameni pasionaţi de munca lor din cele mai diverse domenii: antreprenoriat, social, medical, cultural, sportiv, comunicare. Inspiraţie, încredere şi speranţă garantate pentru public!

Printre invitații care vor urca pe scenă se numără: Alex DIMA – producător ,,România, te iubesc!”; Narcisa SUCIU – artistă interpretă, compozitoare și textieră; George OGĂRARU –fost fotbalist, antrenor, voluntar social; Dr. Cătălin CÎRSTOVEANU– medic neonatolog; Péter ECKSTEIN-KOVÁCS – avocat, fost consilier prezidențial, fost politician; Petronela ROTAR – autor, om de litere; Cornel HOZA – președinte și co-fondator ,,Beard Brothers”; Cătălin STRIBLEA – jurnalist; Niculina MOICA – fost deținut politic.

Evenimentul va fi moderat de Mihaela Tatu, care va transforma cele 11 discursuri într-o singură poveste, în care fiecare spectator să se regăsească şi din care fiecare să înveţe să fie mai bun şi mai fericit.

Biletele se pot achiziționa on-line sau de la sediul Fundației Comunitare Oradea din strada Olteniei, nr. 67, sunând la numărul de telefon 0770 761 256 sau completând formularul de înscriere de pe pagina de web.

Fondurile strânse în cadrul evenimentului vor fi alocate consolidării Fondului Științescu Oradea, program dezvoltat de Fundația Comunitară Oradea în parteneriat cu Romanian American Foundation, Federația Fundațiile Comunitare din România și cu sprijinul companiilor locale, prin care vor fi oferite şcolarilor bihoreni finanțări pentru proiecte din domeniul STEM (științe, tehnologie, inginerie, matematică), cu scopul de a stimula pasiunea tinerilor pentru științe.

„11even Experiences” este un concept marca „Asociaţia 11even”, organizat la nivel local de Fundația Comunitară Oradea.